Visul dimineţii de Crăciun

Totul era intuneric. Usa era intredeschisa. Faceam un pas, dar ezitam sa intru. Mi-era frica de ceva, ceva nu era asa cum anticipasem. Nu era decat un firicel de lumina inauntru, si acela aproape stins. M-a cuprins un sentiment de nesiguranta. De ce nu puteam intra? Eu care ma visasem ca sunt detectiv cu o sumedenie de distinctii si decoratii. Oare nu era real ceea ce imi imaginasem pana acum? De ce nu am puterea sa fac un pas in plus, chiar acum, cand am nevoie de ea mai mult ca oricand? De fiecare data am depasit cu bine orice impediment, faceam ce faceam si aveam cale libera, dar acum? Nu stiu! Nu stiu ce se intampla.
Am strans revolverul in mana. Mi-am incordat privirea cu care puteam strapunge chiar si cele mai intunecoase incaperi, cel putin in imaginatia mea.Eram extrem de incordat, inca exista in mine acel sentiment care se balansa intre realizabil si imposibil. Auzeam pana si cu firele de par care stateau si ele incordate si suspendate in aer. Inima imi batea cu putere, gata sa-mi strapunga pieptul in orice clipa.
A sosit timpul. Trebuie cu orice risc sa intru si sa-mi fac datoria. Am facut acel pas, doar unul mai imi trebuia. Am ridicat genunchiul, mi-am arcuit piciorul, si cu o putere herculeeana am izbit usa.
Totul a inceput sa devina luminos. Am deschis ochii, totul a fost un vis. Ceea ce era cel mai frumos: era dimineata de Craciun. Un zambet mi s-a ingramadit pe fata treaza si plina de imaginatia visului care abia se sfarsise, insa fara un sfarsit... Nici ca ma mai interesa. E Sfanta zi a Craciunului! Sufletul mi-e plin de bucurie si lumina, lumina Craciunului. Sunt fericit, sunt implinit. Nu mai imi trebuie mic dejun, nu mai imi trebuie nimic. Am tot ceea ce imi trebuie si mai presus de asta...iubire. Mama ma imbratiseaza, tata imi zambeste mai iubitor ca niciodata, iar fratii...podoaba de pe bradul de Craciun, metafora acelelor luminite care surad pe bradul de Craciun. Am primit tot ce imi trebuia. Mi-am dorit sa fiu scriitor al unui roman politist macar cateva clipe, sa traiesc acele clipe, si asa a si fost visul acela de dinainte sa ma trezesc. Ce-i adevarat, m-am cam speriat putin, dar mi-am revenit repede cand am realizat ca e Craciun. Nu cred ca imi va mai trebui niciodata asa ceva, sau cel putin pana la Craciunul urmator. Ce mi-am mai dorit mai mult decat toate: iubire. Toti au fost bradul de Craciun, iar eu am fost varful! Ce frumos e sa fii in varf...
Mai am de facut un singur lucru. M-am indreptat catre fereastra si am privit spre cerul de un albastru fermecator si luminos. Am privit o secunda, a mai trecut una, iar pe a treia am prins-o din urma; o lacrima mi-a napadit ochii. I-am inchis si am rostit incet, cred ca doar eu am auzit, am zis "Multumesc!" celui care m-a facut inainte ca parintii sa-mi dea viata, i-am multumit Domnului, lui Mos Craciun!


Anul acesta imi doresc doar cel din urma lucru pe care l-am pomenit mai sus. Caci daca-l ai pe acela, toate vin de la sine. Numai sa fie bine si sa domneasca sinceritatea in lume.
P.S.: Mai imi doresc ca anul acesta sa fiti voi cei din varful bradului, sa-mi luminati Craciunul si sa-mi luminati viata.